Gianni Scumaci

GIANNI SCUMACI. (GS Education, Londra, Marea Britanie). Unul dintre cei mai apreciați hairstiliști și educatori din europa . Creative Director for Vidal Sassoon

Filosofia brand-ului GS Education: ”MORE THAN HAIR. Credem că hairdresser-ul îndeplinește o înaltă funcție socială”.

”Salutare tuturor! Sunt Giani Scumaci, de la GS Education. Sunt foarte încântat să vă anunț că voi fi în România, pe 3 și 4 iulie, la The HAIR FESTIVAL! Abia aștept să vă întâlnesc pe toți! Ne vedem în curând”.

GIANNI SCUMACI este unul dintre cei mai respectați hairstyliști și hair educatori din Europa. A început să tundă la vârsta de 10 ani, în frizeria familiei, din Lincoln, Marea Britanie. La vârsta de 14 ani, performa pe scenă, în turnee, iar în 1999 a devenit cel mai tânăr Creative Director al celebrei companii Vidal Sassoon, unde a lucrat timp de un deceniu. Iar la începutul anilor 2000 a creat tunsoarea emblematică „The Fanni”, care a dictat look-urile multor case de modă, inclusiv Gucci și Jill Sander. În 2001, Gianni este invitat să lucreze la Premiile Academiei din Los Angeles pentru a tunde părul mai multor nominalizați la Oscar.

Pasiunea lui Gianni este educația și, deși este un educator de excepție, recunoscut la nivel internațional, îi place foarte mult de a se pune și în poziția de a învăța el însuși continuu, prin dobândirea unei înțelegeri mai profunde asupra oamenilor cu care lucrează. GIANNI SCUMACI și-a asumat misiunea de a-i încuraja pe hair styliști să-și recunoască propria valoare. A revoluționat modul de gândire și raportare la profesia de hairstylist, vorbind, de peste un deceniu, despre inteligența creativă care stă la baza acestei profesiuni.

”Chiar dacă inteligența academică este singura formă de inteligență recunoscută social, iar ca hairdresser, ca Director Creativ, s-ar putea să ai un anumit grad de inteligență academică, fie la un nivel foarte înalt, fie deloc, celelalte forme de inteligență pe care le avem în această profesie sunt uriașe. Și nu le poți întâlni în alte domenii”, spune GIANNI SCUMACI, în filmul documentar ”The Journey To My Destination” (”Călătoria către destinația mea”), în care apare ca protagonist, alături de alți specialiști din industrii creative. GIANNI SCUMACI călătorește în întreaga lume, unde este invitat să țină ateliere, seminarii și hair show-uri, pentru saloane și academii. Aceste evenimente sunt întotdeauna o experiență unică, memorabilia, care-i inspiră pe hairdresseri să-și descopere și să-și recunoască propria valoare.

• ”Cred că a recunoaște inteligența hairdresser-ilor este cheia pentru a face ca această industrie să avanseze. Este timpul să schimbăm felul în care ne privim pe noi înșine, ca hairstyliști, pentru că asta influențează modul în care societatea însăși ne privește și se raportează la noi”
• ”Cred că în hair styling este la fel de important cum îl faci pe client să se simtă, nu doar cum îl faci să arate. Funcția socială a unui coafor înseamnă să înțelegi cu adevărat ceea ce simte clientul și să-i sărbătorești identitatea. Mi se pare foarte interesant să lucrez cu oameni, îmi doresc întotdeauna să știu mai multe despre ei, modul lor de gândire este o sursă de inspirație pentru mine. Motivul pentru care tunsoarea Funny a avut a avut un succes atât de mare este că nu a fost făcută pentru o ședință de filmare – am făcut-o

Vino să îl întâlnești, pe 3 / 4 iulie 2023, la THE HAIR FESTIVAL România!